
ACATISTUL CĂTRE PREA SFÂNTUL SI DE VIATĂ FĂCĂTORUL DUH, DUMNEZEUL NOSTRU
Condacul al 2-lea
În chipul limbilor de foc, întru lumină şi suflare de vânt de bucurie făcătoare, pogorându-Se Duhul cel Sfânt peste Apostoli şi de văpaia lui fiind cuprinşi, chemat-au pescarii întreaga lume la biserica lui Hristos; necazuri şi nevoi răbdând cu bucurie pe pământ şi pe ape, de morţile cele cumplite nu se spăimântau, în tot pământul iesind vestirea cântării lor, celei de Dumnezeu însuflate: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Potir de ploaie dătător, izvorâtor de foc, care pe muntele Sionului ai purces asupra Apostolilor, Ţie cântare îţi aducem, pe Tine Te binecuvântăm şi îţi multumim ţie, Dumnezeule, Duhule Sfinte:
Vino, Cela Ce sfinţesti Biserica şi o păzeşti pe Dânsa;
Vino, şi dă un suflet şi o inima celor ce cred în Tine;
Vino şi aprinde evlavia noastră cea rece şi neroditoare;
Vino şi risipeşte negura necredinţei şi a răutăţii, care se îndeseşte pe pământ;
Vino şi călăuzeşte pe toţi pe drumul vieţii celei drepte;
Vino şi ne povăţuieşte la tot adevărul;
Vino, Înţelepciune neajunsă, şi cu judecătile cele de Tine ştiute, mântuieşte-mă;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte şi te sălăşluieşte întru noi!
Condacul al 3-lea
O, Prea Adâncă Taină! Dumnezeule, Duhule necuprins cu mintea, Care împreună cu Tatăl şi cu Fiul toate le-ai zidit! Tu care ai împodobit cetele îngerilor de sus, întru lăcaşul luminii celei neapropiate. Tu ai chemat la fiinţă, cu strălucirea slavei, cetele de foc ale luminătorilor cereşti. Unind Tu trupul şi sufletul într-o minunată alcătuire, zidit-ai neamul omenesc; pentru aceasta toată suflarea Te laudă şi cântă: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Alfa şi Omega, Începutule şi Sfârşitule, Tu, Veşnicule Duh, cu necuprinsa putere a purtării deasupra apelor şi cu înfricoşata Ta îmbrăţisare ai adus pe toţi şi pe toate la viaţă. Din suflarea Ta cea de viaţă făcătoare a răsărit, din negura cea fără de chip, frumuseţea lumii celei întâi zidite, pentru care îţi strigăm:
Vino la noi Preaînţeleptule Ziditor al lumii;
Vino, Cela ce eşti Mare în micuţa floare, ca şi în luminătorii cerului;
Vino, Felurime negrăită şi frumuseţe veşnică;
Vino şi luminează întunecata netocmire a sufletului meu;
Vino şi ne arată pe noi zidire nouă în Hristos;
Vino Mângâietorule, Duhule Sfinte şi Te sălăşluieşte în noi!
Condacul al 4-lea
O, Duhule Prea Bun şi Neajuns, din care izvorăşte sfinţenia! Tu ai înveşmântat-o pe Prea Curata Fecioară Maria cu strălucire orbitoare şi neapropiată a Dumnezeirii tale, făcând-o Maică a lui Dumnezeu Cuvântul, Împărăteasă a îngerilor, spre mântuirea oamenilor. Cu puterea cea mai presus de lume, Tu i-ai umbrit pe prooroci şi apostoli, Tu i-ai purtat până în al treilea cer, Tu le-ai rănit inimile cu frumuseţea cea de sus, punând în graiul lor îndemn înflăcărat, cu care aducem pe oameni la Dumnezeu. Tu îi preschimbi pe cei păcătoşi, iar ei, plini fiind de arzătoare bucurie, îţi cântă: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Prin Duhul Sfânt totul viază, şi cu puterea Lui se va scula spre învierea cea de obşte toată zidirea, în ceasul de pe urmă al veacului acesta şi cel dintâi al veacului ce va să vie. Ridică-ne atunci din groapă Preabunule Mângâietorule, nu spre osândă, ci spre a ne împărtăşi de fericire, întru Dumnezeiasca lumină, cu sfinţii toţi, cu rudele şi apropiaţii nostri.
Vino dar, şi de a sufletului moarte ne izbăveşte;
Vino şi, înainte de sfârşitul nostru, ne îndestulează cu trupul şi sângele Mântuitorului Hristos;
Vino şi dă-ne să adormim în pace, cu cuget neîntinat;
Vino şi luminoasă fă scularea noastră din somnul morţii;
Vino şi ne învredniceşte ca să privim cu bucurie la norii veşniciei;
Vino şi fă-ne fii ai nestricăciunii;
Vino şi luminează atunci ca un soare, trupurile noastre cele fără de moarte;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte şi te sălăşluieşte întru noi!
Condacul al 5-lea
Auzind glasul Tău: "Dacă cineva însetează, să vină la mine şi să bea", rugămu-Te, Fiule al lui Dumnezeu, astâmpără-ne setea de viaţă duhovnicească şi dă-ne apa vieţii. Revarsă asupră-ne unda harului Duhului Sfânt, Celui ce împreună cu Tine are izvor în Tatăl, ca să nu mai însetăm în veac, toţi cei ce cântăm cu umilinţă: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Nestricăciosule şi Neziditule, Veşnicule, Prea Înduratule Duh, Apărătorule al celor drepţi, Curăţitorule al păcătoşilor, slobozeşte-ne de orice întinăciune, ca strălucirea luminii harului Tău să nu se strice întru noi, cei care Îţi cântăm:
Vino, Prea Bunule şi dă-ne umilinţă şi izvoare de lacrimi;
Vino şi ne învaţă să ne închinăm ţie în Duh şi în adevăr;
Vino, Prea Înaltule Adevăr, şi lămureşte îndoielile stricăcioasei mele înţelegeri;
Vino, Viaţă Neîmbătrânitoare, şi ne primeste din strâmtoarea veacului acesta pământesc;
Vino, Lumină Veşnică, şi se vor risipi toate nălucirile şi spaimele;
Vino, Putere veşnic nouă, împrospătându-i pe copii tăi cei osteniţi;
Vino, Nemărginită Bucurie, şi uitate vor fi vremelnicele întristări;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte şi te sălăşluieşte întru noi!
Condacul al 6-lea
Saltă, fiică a luminii, Sionule, Sfântă Maica! Împodobită, mărită mireasă, cu cerurile deopotrivă, strălucitoare Biserică sobornicească a lui Hristos! Asupră-ţi odihneşte Duhul Cel prea Sfânt, Care tămăduieşte neputinţele, împlineşte lipsurile, dăruieşte viaţă celor morţi şi îi aduce la viaţa vesnică pe toţi cei ce cu cuviinţă şi cu dreptate strigă: Aliluia!
Icosul al 6-lea
"În lume necazuri veţi avea", a zis Mântuitorul. Unde vom afla alinare şi cine ne va Mângâia? Tu, Duhule Mângâietor, Însuţi dezleagă întristarea noastră! Mijloceşte pentru noi cu suspinuri negrăite şi usurează inimile celor care te roagă:
Vino, Dulce răcoare a celor osteniti şi împovăraţi;
Vino, Împreună Grăitorule cu cei întemnitaţi şi Adăpostul celor prigoniţi;
Vino, şi miluieşte pe cei slăbănogiţi de sărăcie şi de foamete;
Vino şi tămăduieşte patimile trupurilor şi sufletelor noastre;
Vino şi cercetează pe toţi cei care însetează de lumina ta;
Vino şi alină întristarea noastră cu nădejdea veşnicei bucurii;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte şi te sălăşluieşte întru noi!
Condacul al 7-lea
"Celui care huleşte împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta aceasta nici în veacul acesta, nici în cel viitor", a spus Domnul. Ascultând acest cuvânt străin ne cutremurăm, ca nu cumva să fim judecaţi cu cei neascutători şi cu luptătorii împotriva lui Dumnezeu. Nu lăsa, Duhule Sfinte, inima noastră să plece spre cuvinte de vicleşug. Întoarce din schisme, eresuri şi necredinţă pe toţi cei rătăciţi, iar pe întâi născuţii Bisericii Tale învredniceşte-i să cânte în vecii vecilor: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Când S-a îndepărtat Duhul Sfânt de la Saul, atunci spaima şi neliniştea l-au cuprins, iar întunericul deznădăjduirii l-au coborât în cele mai de dedesubt; aşa mi s-a întâmplat şi mie în ziua întristării şi împietririi cugetului meu, căci m-am îndepărtat de la lumina Ta;
Ci dă-mi a Te chema necontenit, Ocrotirea sufletului meu până ce lumina Ta mă va lumina pe mine, cel împuţinat la suflet:
Vino dar, şi nu mă lepăda pentru cârtirea şi nerăbdarea mea;
Vino şi potoleşte cumplita vijelie a tulburării şi aprinderii;
Vino şi odihneşte pe cei necăjiti de strâmtorile vieţii;
Vino şi îmblânzeşte inima în ziua împietririi şi a mâniei;
Vino şi surpă urzelile, tulburările şi spaimele duhurilor întunericului;
Vino şi dă-ne cu suflarea Ta, inimă zdrobită, ca prin răbdare să mântuim sufletele noastre;
Vino, Mângâietorule, Duhule sfinte si Te sălăsluieste întru noi !
Condacul al 8-lea
Mântuieşte-mă, Cerescule Părinte! Săraci suntem, neputincioşi şi orbi, şi goi duhovniceşte! Dăruieşte-ne aurul Tău, cel curăţit în foc, cu veşmânt alb acoperă ruşinea noastră, vindecă ochii nostri cu alifia Ta. Pogoară şi în vasele cele necurate ale sufletelor noastre harul Preasfântului Tău Duh, Cel de viaţă făcător, învrednicindu-ne bucuriei celei de a doua naşteri pe toţi cei ce cântam: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Ca turnul Babel se prăbuşeşte fericirea pământească. Jalnice sunt toate strădaniile omeneşti. Bine îmi este mie că m-ai smerit, că în păcate şi în căderi mi-ai acoperit toată slăbiciunea şi nimicnicia. Fără de Tine nimic nu putem face, dar nădăjduim că ne vom mântui prin harul Tău, grăind:
Vino dar, Unule Prea Înţeleptule Ziditor al vieţii;
Vino şi lămureşte-ne căile Tale cele neînţelese;
Vino precum un fulger şi luminează sfârşitul vieţii pământeşti;
Vino şi binecuvintează tot începutul bun pe care îl punem;
Vino şi fii nouă ajutător la fapte bune;
Vino şi luminează mintea noastră în ceasul descumpănirii;
Vino şi dăruieşte duh de pocăinţă, ca să se risipească prin aceasta scârbele ce stau să vină asupra lumii spre pedepsire;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte şi te sălăşluieşte întru noi!
Condacul al 9-lea
Atât a iubit Dumnezeu lumea, că şi pe Fiul Său cel Unul Născut L-a dat , Care S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioară, şi şi-a întins pe Cruce mâinile Sale de Ziditor al lumii, iar prin sângele Său răscumpărat-a din păcat şi din moarte întreaga lume! Pentru aceea, toată zidirea aşteptând libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu, cântă Tatălui Care a iubit, Fiului care a răscumpărat şi Duhului Care sfinţeşte: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Duhul Cel Făcător de viaţă, Care S-a pogorât asupra lui Hristos la Iordan, în chip de porumbel a odihnit şi asupra mea, când mă aflam la scăldătoarea Sfântului Botez; s-a întunecat însă lucrarea bunătăţii Sale din pricina greşelilor mele. Pentru aceea, precum aşteaptă zorii drumeţul rătăcit noaptea în pădure, aşa şi eu însetez de razele tale, Bunule, ca să nu pier cu totul:
Vino dar, la cel Pecetluit cu numele Tău cel înfricoşat;
Vino dar şi uşurează cugetul chinuit şi pârjolit fără cruţare;
Vino şi înnoieşte întru mine chipul Tău ce S-a întunecat;
Vino şi risipeşte nălucirile cele născute din păcat;
Vino şi mă învaţă să împărtăşesc durerile cele străine;
Vino şi pleacă-mă să iubesc întreaga Ta zidire;
Vino şi dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte şi te sălăşluieşte întru noi!
Condacul al 10-lea
Duhul Sfânt naşte a doua oară pe om spre viaţa veşnică. Duhul Sfânt însufleţeşte pe mucenici, sfinţeşte preoţii, încununează pe cei drepţi, face din pâine şi vin Însuşi Dumnezeiescul Trup şi Sânge. O, adâncul bogaţiei şi înţelepciunii lui Dumnezeu! Dă-ne cununa darurilor Tale: Dragostea vesnică şi atotiertătoare, care se întristează pentru vrăjmaşi şi vrea ca toţi să fie mântuiţi fiind prin ea, ca nişte fii ai luminii şi strigăm: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Cine ne va despărţi de dragostea lui Dumnezeu? Scârba sau strâmtoarea sau prigoana sau foamea sau golătatea sau nevoia sau sabia? Dacă ne vom lipsi chiar de toate cele de pe pământ, avem moştenire nepieritoare în ceruri: ci dă-ne, Doamne, să Te iubim nu cu cuvântul sau cu limba, ci cu fapta nemincinoasă şi cu nevoinţa întregii vieţi:
Vino, Atotputernicule Duh, şi ne sporeşte credinţa atotbiruitoare;
Vino şi ne dă îndrăzneală în rugăciune;
Vino şi încălzeşte inimile, ca să nu se răcească dragostea noastră din pricina prea multor fărădelegi;
Vino şi dă-ne să nu cădem în vreme de prigoană şi de batjocorire a credinţei;
Vino şi ne păzeşte de ispite peste puteri şi de sminteli;
Vino şi înviază inimile noastre prin înrourarea Ta;
Vino, tămăduieşte-ne, sfinţeşte-ne şi ne ridică, Bunule, cu harul Tău;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte si te sălăsluieste întru noi!
Condacul al 11-lea
Acestea zice Domnul: "Varsă-voi Duhul Meu peste tot trupul, şi fii şi fiicele voastre vor prooroci, bătrânii voştri visuri vor visa, iar tinerii voştri vor vedea vedenii" Duhule Prea Dorit, dă-ne doar o fărămitură de la masa fiilor celor aleşi ai Mângâierilor Tale, celor care cu umilinţă strigăm: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Acolo unde ai răsărit, fie şi doar pentru o clipă, în locul cel de taină al sufletului, strălucind ca un fulger, neuitată este frumuseţea descoperirii Tale, prin care se preschimbă, cu preschimbare dumnezeiască şi înfricoşată cuviinţă, făptura cea din tină. Învredniceşte-ne Bunule Mângâietor, încă din viaţa pământească să Te vedem cu inima curată, noi, cei care strigăm:
Vino, Fulger Dătător de lumina veşniciei;
Vino şi luminează-ne cu strălucirea cea neînserată;
Vino, Vistiernicul smereniei şi Veselia celor blânzi;
Vino, Apă Vie, răcoreşte-ne arşiţa patimilor;
Vino, că departe de Tine nu aflăm linişte şi tihnă;
Vino, că împreună cu Tine pretutindeni este Împărăţia Cerurilor;
Vino şi întipăreşte-ne în suflet chipul Tău cel ca de soare;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte şi te sălăşluieşte întru noi!
Condacul al 12-lea
Râu nesecat al harului, Cela Ce ierţi păcatele, Duhule Sfinte! Primeşte rugăciunea noastră pentru întreaga lume, pentru cei credincioşi şi pentru cei necredincioşi fiii neascultării; şi pe toţi adună-i în Împărătia Sfintei Treimi, ca să se ruşineze de Tine şi cel din urmă vrăjmaş -moartea- iar lumea, renăscută din focul cel curăţitor, să cânte cântarea cea nouă a nemuririi: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Văd cu duhul cetatea lui Dumnezeu - Ierusalimul Ceresc ca pe o mireasă împodobită, cu chip de soare, în sărbătoare. Aud săltarea drepţilor la Cina Domnului, aud glasurile îngerilor şi pe prea luminatul nostru Domn între aleşii Săi, iar durerea, întristarea şi suspinarea fug. Împărate Ceresc, Duhule Sfinte, învredniceşte-ne prin înşeptita cunună a darurilor Tale să ne împărtăşim în Domnul de bucuria veşnică, noi, cei care strigăm:
Vino, Bunule, şi trezeşte în noi setea de viaţă de dincolo de mormânt;
Vino şi aprinde în inimile noastre dorirea vieţii veacului celui adevărat;
Vino şi ne descoperă bucuria Împărăţiei celei ce va să vină;
Vino şi dă-ne strălucirea ca zăpada a curăţiei;
Vino şi umple-ne cu strălucirea Dumnezeirii;
Vino şi ia-ne la nunta mielului;
Vino şi ne învredniceşte să împărţim în slava Ta cea vesnică;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte şi te sălăşluieşte întru noi!
Condacul al 13-lea
O, noian purtător de lumină al iubirii celei mântuitoare, Duhule Făcător de viaţă! Încălzeşte cu suflarea venirii Tale neamul omenesc cel îngheţat întru fărădelegi, grăbeşte pieirea răului cu nepătrunsele Tale judecăţi şi ne descoperă cum să prăznuim în veşnicie adevărul cel Dumnezeiesc, astfel ca să fie Dumnezeu totul întru toate, şi cele cereşti şi cele pământeşti şi cei izbăviţi din iad, dimpreună să cânte: Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori)
Apoi
Îngerii cu feţe luminoase în ceruri neîncetat slavoslovesc pe Duhul cel Sfânt, după cuviinţa datorată Izvorului vietii şi Luminii celei Nematerialnice. Dimpreună cu ei Te preaslăvim şi noi, Duhule Necuprins cu mintea, pentru milele tale cele ascunse, şi cu smerenie ne rugăm să fim adăpostiţi sub adumbrirea Ta cea fericită:
Vino, Lumină Adevărată, Duhovnicească bucurie;
Vino, Nor Purtător de rouă şi Negrăită Frumuseţe;
Vino şi primeşte ca pe un miros de bună mireasmă duhovnicească lauda noastră;
Vino şi dă-ne nouă să ne împărtăşim de bucuria purcederii tale;
Vino şi înveseleşte-ne cu îmbelşugarea darurilor tale;
Vino, Vesnicule Soare Neapropiat şi întru noi Îţi fă lăcaş;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte şi te sălăşluieşte întru noi!
Rugăciune către prea Sfântul Duh-Dumnezeu
O, Duhule Sfinte! Cel ce umpli întreaga lume si dăruiesti viată tuturor, îndepărtându-Te de oamenii cei întinati. Cu umilinta mă rog tie: nu Te mânia de necurătia sufletului meu, ci vino si Te sălăsluieste întru mine si mă curăteste de toată întinăciunea păcatului ca, prin ajutorul Tău, să petrec cealaltă vreme a vietii mele întru pocăintă si în lucrarea faptelor cele bune, si asa să Te preamăresc împreună cu Tatăl si cu Fiul, în vecii vecilor. Amin!
Apoi
Veniţi toţi credincioşii să preaslăvim pogorârea Duhului Sfânt, Cel Care din sânurile Tătălui a purces asupra Apostolilor, acoperind ca şi cu nişte ape pământul de cunoştinţa lui Dumnezeu şi învrednicind de harul cel de viaţă făcător al înfierii şi de slava cea de sus pe cei ce aleargă la El întru curăţire, sfinţind şi îndumnezeind pe cei ce strigă:
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte şi te sălăşluieşte întru noi!

